Am decis sa postez pentru voi cazuri si situatii relevante cu care m-am confruntat in activitatea de mediere.Astazi m-am oprit la unul dintre cele mai comune,la cel in care parintii decid sa se separe si se pune problema cum sa-si imparta copiii sau copilul pe care il au impreuna.
Conflictul de separare intre soti sau parteneri are doua etape.O etapa psihologica ce tine de un conflict interior al celor doi adulti si etapa relationala,ce releva despartirea in fapt si anume,ruperea relatiei,incluzand si formele legale:divortul la notar,la starea civila,la mediator,ori la instanta de judecata.Dupa ce se parcurge prima etapa si decizia de despartire este luata,divortul va avea loc si in mod obiectiv,prin decizia unei autoritati.
Nu voi intra acum in motivele pe care oamenii le au atunci cand iau o astfel de decizie.Unele sunt chiar greu de imaginat,insa cele mai dificile situatii,sunt atunci cand exista la mijloc copii.Despre o astfel de situatie vreau acum va vorbesc.
Desigur ca,un copil complica lucrurile prin prisma sotilor.Si asta datorita conflictelor ce au loc intre ei de-a lungul timpului.Copilul complica lucrurile in sensul ca, pentru un sot in curs de divort,copilul este doar al lui,celalalt nu a facut nimic,doar de cateva ori l-a spalat,i-a dat sa manance,l-a schimbat, l-a plimbat. Am observat ca mamele in general spun aceste cuvinte si mai stiu ca,au dreptate.Insa, chiar daca au dreptate nu stiu daca un tata nefacand aceste lucruri,are interdictie asupra copilului de acum inainte,avand in vedere ca vorbim de un divort in desfasurare. Relatia tata -copil nu se rupe odata cu ruperea relatiei sot-sotie.
Sa presupunem ca in primii ani ai copilului,tatal nu a facut mare lucru pentru cresterea lui iar timpul petrecut cu el a fost mult mai restrans decat cel petrecut de mama.Si poate ca e justificat devreme ce era ocupat cu serviciul, cu intretinerea casei, si alte probleme de natura fianciara.Doar ca aceste lucruri nu sunt motive pentru a pretinde interzicerea acestuia o noua relationare cu copilul, de vreme ce, caminul si programul nu mai este comun pentru cei doi parinti. In acest sens, afirma ca sotii doresc o impartire a copilului. Despartirea lor inseamna impartirea copilului. Fiecare vrea mai mult, invinuindu-se reciproc de esecul in a avea grija de el, ca sa castige cat mai mult “din copil”.Din pacate lupta pentru copil devine exclusivista,in care unul vrea totul iar celalalt nu are nici un drept.
Vechea legislatie scotea tatal din drepturile parintesti si il obliga sa dea niste bani lunar si poate de aici inducerea unui comportament de neimplicare a tatalui in viata copilului, insa noua legislatie,a normalizat relatia acordand custodia comuna ambilor parinti.
Gestionand defectuos situatia,dintr-o viata de om,dintr-un destin uman,cel al copilului, nu rezulta decat o inmultire si o impartire pe care o fac parintii, exact asa cum inmultesc si impart bunurile lor comune. Este o tragedie a despartirii lor fie ca realizeaza fie ca nu,iar efectele se rasfrang si asupra copilului.
Solutii exista chiar daca intr-o atare situatie avem 3 conflicte: conflictul dintre soti cu privire la relatia lor care nu mai merge, conflictul dintre soti cu privire la bunurile lor si modul lor de a le imparti, in anumite conditii, si conflictul dintre parinti cu privire la modul lor de a relationa cu copilul si de a isi exercita autoritatea parinteasca compusa din drepturi si obligatii parintesti legale si obligatorii.
Cu alte cuvinte,in despartirile gestionate defectuos, aceste 3 conflicte sunt gestionate impreuna, sunt rezolvate impreuna, sunt analizate alambicat, ceea ce face ca si rezultatul sa fie de cele mai multe ori unul nemultumitor.
Medierea unei despartiri pune in lumina aceste diferentieri, ca mai apoi sa se faca o analiza a fiecarui conflict in parte, asa cum situatia si persoanele o cer. O clarificare a situatiei la mediator este un prim pas spre o gestionare eficienta si multumitoare pentru partile implicate. Atunci cand in ecuatie intervin si copii, scopul despartirii trebuie sa fie fondat pe interesele si drepturile lor, in egala masura privitoare la mama si la tata, si nu pe interesele unuia sau altuia din parinti daca aceste interese lezeaza interesele si drepturile copilului.
Din acest motiv un acord de mediere ce are ca obiect autoritatea parinteasca pentru copil se duce spre autentificare ori consfintire la un notar ori judecator, pentru ca aceste persoane abilitate de lege sa verifice legalitatea si temeinicia celor convenite de soti cu ajutorul mediatorului, privitoare la drepturile si interesele copilului.
De aici tragem concluzia ca impartirea copilului este o sintagma dar si o realitate,legea venind in intampinarea sotilor din astfel de situatii si punandu-le la dispozitie medierea familiala, ca remediu eficient al situatiei in care se afla. Dialogul cu mediatorul si analiza situatiei si a solutiilor la situatie fac ca parintii sa accentueze nevoile lor si copiilor lor, si nu resentimentele dintre ei.Desi dificil, este totusi un lucru posibil.
Cautarea de solutii si nu de vinovati, este singurul scop al medierii. Solutii care sporesc gradul de reconciliere intre soti, dar mai ales aplaneaza conflictul, si cresc efectele pozitive intr-o situatie delicata, si nu impart copii, ci ii unesc cu parintii.
Pe curand!
